Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere de buget pentru anul viitor după ce negocierile au eșuat. Într-o Europă care se confruntă cu multe provocări - Brexitul fiind cea mai stringentă - presiunea pentru a ajunge la un compromis crește.

Negociatorii statelor membre - reprezentate în Consiliu - și cei ai Parlamentului European nu au reușit să se înțeleagă asupra bugetului Uniunii pe 2019, până la expirarea termenului-limită, la miezul nopții. Acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere și negocierile urmează să fie reluate la sfârșitul acestei luni sau la începutul lui decembrie, relatează Deutsche Welle.

”Din nefericire, nu e posibil un progres”, a scris pe Twitter comisarul pentru Buget, Günther Oettinger, după expirarea termenului. El a mai spus că ”va veni cu o nouă propunere în câteva zile pentru a permite încheierea unui acord până la finalul anului”.

Dacă nici după prezentarea noii propuneri nu se va ajunge la un acord anul acesta, bugetul va fi actualizat de la o lună la alta, fără creșterea anticipată pentru 2019.

Probleme nerezolvate

Parlamentul European a propus un buget în valoare de 149,3 miliarde de euro, cu mai mult de un miliard față de bugetul agreat între statele membre. Cele două părți nu au reușit să se înțeleagă în cadrul negocierilor, în condițiile în care, în general, statele membre încearcă să limiteze cheltuielile, iar Legislativul pledează pentru un buget mai mare. 

Printre chestiunile nerezolvate în negocieri se află ajutorul pentru refugiații sirieni din Turcia, potrivit agenției germane de presă DPA. Europarlamentarii au respins, totodată, propunerea Consiliului privind tăieri la programele pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă.

Implicațiile pentru Președinția română a Consiliului

Eurodeputatul PPE Siegfried Mureșan dă vina pentru eșec pe Președinția austriacă a Consiliului UE și spune că România trebuie ”să fie pregătită să gestioneze o situație de criză, dacă nu vom avea acord până la 31 decembrie”.