Comunicat de presă

Prima Evaluare Națională Voluntară (ENV) a Republicii Moldova dezvăluie progresul către implementarea Agendei 2030 în țară

17 iulie 2020

Chișinău, 16 iulie 2020 - Guvernul Republicii Moldova a prezentat prima Evaluare Națională Voluntară, pe 16 iulie, în cadrul Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă 2020. Republica Moldova s-a alăturat Agendei 2030 și s-a angajat să implementeze cele 17 ODD-uri prin eforturi combinate ale părților interesate cheie în vederea eliminării tuturor formelor de sărăcie, combaterii inegalităților și abordării schimbărilor climatice și de mediu, asigurându-se că nimeni nu este lăsat în urmă. Începând cu 2017, țara trece prin procesul de naționalizare și adaptare a ODD-urilor la contextul său local. 

Ca parte a mecanismelor sale de monitorizare și evaluare, Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030 încurajează statele membre să efectueze evaluări periodice și inclusive ale progreselor la nivel național și subnațional, care sunt conduse de țară. Ulterior, ENV încearcă să consolideze politicile și instituțiile guvernelor, precum și să mobilizeze sprijinul și parteneriatele cu mai multe părți interesate pentru implementarea în continuare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Raportul ENV

Conform raportului său privind ENV, Republica Moldova a înregistrat progrese notabile de la angajamentul său de a implementa Agenda 2030. S-au înregistrat progrese semnificative în atingerea ODD 1 (Fără sărăcie), 8 (Muncă decentă și creștere economică), 13 (Acțiunea asupra climei) și 17 (Parteneriate pentru obiective), în timp ce au fost obținute rezultate moderate și mai puțin vizibile în atingerea ODD 2, 3, 5, 7, 9, 11 și, respectiv, ODD 4, 6, 10, 12, 15 și 16.

În ambiția sa de a realiza ODD-urile, țara s-a confruntat cu o multitudine de provocări.

  • Oamenii și capacitățile lor reprezintă principala bogăție a țării. Dar declinul demografic este o provocare cheie. Emigrația, în special a tinerilor și a persoanelor calificate, problemele de fertilitate scăzută, speranța de viață redusă și îmbătrânirea populației generează cumulativ o reducere anuală a populației cu peste 1,7%.
  • Inegalitățile persistă, iar riscurile sărăciei alimentare și ale sărăciei energetice sunt mari. Sunt necesare măsuri prompte pentru a asigura includerea celor mai vulnerabili și pentru a reduce inegalitățile de venituri și non-monetare.
  • Vulnerabilitatea ridicată a sistemului de sănătate la epidemiile globale, de exemplu, cea a virusului COVID-19, a demonstrat necesitatea reformei pentru a asigura accesul universal la servicii esențiale, medicamente și vaccinuri sigure, calitative și accesibile.
  • Dependența țării de sursele externe de energie indică necesitatea promovării eficienței energetice și adoptarea măsurilor relevante, intensificarea și diversificarea (inclusiv industrială) a resurselor de energie regenerabilă disponibile, aceasta fiind o condiție esențială pentru dezvoltarea durabilă a economiei.
  • Utilizarea redusă a inovației și a cercetării în soluționarea problemelor societale limitează competitivitatea și capacitatea statului de a răspunde la multiplele probleme care influențează negativ dezvoltarea durabilă. În ultimii ani, doar o cincime din toate întreprinderile au raportat activități de inovare.
  • Soluționarea pașnică a conflictului transnistrean este imperativă. În prezent, acest conflict rămâne o provocare pentru integritatea teritorială și împiedică implementarea reformelor structurale sistemice pe întreg teritoriul țării, ceea ce ar asigura o dezvoltare largă durabilă și incluzivă, asumată de țară. Autoritățile moldovenești și-au asumat angajamentul profund de a soluționa conflictul în mod pașnic, durabil și atotcuprinzător, respectând în același timp suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor ei internațional recunoscute.

De menționat că Republica Moldova se angajează să realizeze în mod accelerat ODD-urile prin implementarea Acordului de Asociere cu UE, implicit Agenda 2030. Implementarea ODD-urilor necesită un efort comun, prin dezvoltarea unor parteneriate cuprinzătoare și durabile, precum și prin alocarea resurselor financiare suficiente. Este important de asigurat că toate persoanele participă la implementarea ODD-urilor, indiferent de vârstă, sex, etnie, religie, naționalitate sau situație financiară.

Raportul a fost elaborat într-o manieră participativă, interactivă și incluzivă, în pofida inconveniențelor induse de pandemia și izolarea aferentă COVID-19. Procesul consultativ larg cu părțile interesate a inclus consultări online și offline cu toți actorii relevanți ai societății civile (tineret, organizații pentru drepturile omului, etc.), comunitatea de afaceri, mediul academic, partenerii de dezvoltare și toate nivelurile guvernamentale.

Raportul integral poate fi găsit aici, în limba engleză.

Datele statistice privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pot fi găsite aici.

Laboratorul ENV

Cu o zi înainte de prezentarea raportului ENV, pe 15 iulie, Republica Moldova a organizat un laborator ENV, o platformă informală pentru a prezenta experiența țării în încorporarea Agendei 2030 în cadrul politicilor și a statisticilor naționale, lecțiile învățate în timpul implementării ODD-urilor, principiile de bază care au ghidat procesul ENV 2020 și, nu în ultimul rând, pentru a prezenta oportunitățile țării în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.

Laboratorul s-a axat pe procesul de pregătire a ENV în Republica Moldova, subliniind metodologia și principiile raportului ENV, procesul de pregătire și acțiunile subsecvente ale țării. Evenimentul a abordat și impactul COVID-19 asupra pregătirii ENV și a implementării ODD-urilor, precum și asupra domeniilor emergente ale oportunităților de dezvoltare durabilă a țării.

Procesul de elaborare a raportului ENV și organizarea Laboratorului ENV au fost ghidate de Echipa de țară a ONU Moldova, cu sprijinul financiar al Oficiului Coordonatorului Rezident în Moldova, PNUD, UNICEF, UN Women și UNFPA.

Cristina David

Cristina David

RCO
Specialistă Comunicare

Agențiile ONU implicate în această acțiune

UN
United Nations

Obiectivele pe care le susținem prin această acțiune